Actual
Comunicat de presă de la Asociaţia de studii pentru producerea lemnului stratificat: "Experţi" cu deficienţe de expertiză
Presupuneri neîncurajatoare referitoare la durabilitatea încleierilor
Încă din momentul în care victimele tragicei prăbuşiri a halei sporturilor pe gheaţă din Bad Reichenhall se aflau sub dărâmături, diverşi specialişti în construcţii au început să-şi exprime opiniile neîncurajatoare cu privire la dezastru. Astfel au apărut în media experţi necunoscuţi până atunci în sectorul construcţiilor din lemn, exprimându-şi opinii cu privire la rezistenţa adezivilor. Sub titlul „ Chiar şi adezivul se poate deterioara în timp" au expansionat teza potrivit căreia sistemele îmbinate cu lianţi ar putea deveni „deteriorabile în timp".
Aceste luări de poziţii nu corespund adevărului. Nici una dintre substanţele adezive omologate nu-şi pierde rezistenţa doar prin procesul de « îmbătrânire ». Toţi lianţii trebuiau analizaţi chiar de prin anii şaptezeci prin multiple metode privitoare şi la verificarea rezistenţei, Instituţia de verificare a materialelor (MPA) Universitatea Stuttgart a realizat în urma solicitării oficiale o analiză pentru certificare. Rezistenţa diferitelor substanţe adezive a fost atestată din nou în cadrul lucrărilor de cercetare finanţate public încă din anii 80, la Universitatea MPA Stuttgart şi încă o dată la sfârşitul anilor 90 de către Institutul norvegian pentru tehnologie din Oslo.
Specialiştii consacraţi au primit cu surprindere afirmaţia că îmbinările cu dinţi s-au rupt. Doar o ruptură constatată de-a lungul lateralelor unei îmbinări nu constituie din câte se ştie o dovadă pentru o încleiere defectoasă. Un astfel de tablou faptic poate constitui dimpotrivă, o dovadă pentru deosebit de înalta calitate a lemnului utilizat la stratificare. În acest sens, se pare că nimeni nu poate afirma cu siguranţă în ce măsură au constituit îmbinările cu dinţi distruse cauza sau urmarea prăbuşirii grinzilor.
Doar expertiza Procuraturii va releva dacă tragedia a fost provocată de către aceste îmbinări sau de tipul inadecvat de liant ori a existat o cauză încă nedeterminată. Toate speculaţiile referitoare la procesele de alterare încă necunoscute ştiinţific sau cu trimitere la încleierea defectoasă sunt premature şi puţin benefice pentru clarificarea faptelor.
În încheiere dorim să atragem atenţia că în cazul grinzilor prăbuşite în Bad Reichenhall, nu era vorba de grinzi de armare incorporate în pereţi compacţi din lemn stratificat, vechi de aproape o sută de ani. In Bad Reichenhall fuseseră montate grinzi casetate. Acestea nu se mai fabrică de la sfârşitul anilor ′70.
